Bacăul de altădată
- „Bacăul, ca şi celelalte târguri medievale din Moldova, îşi are începutul într-o străveche aşezare sătească, apărată de păduri şi ape, la confluenţa dintre Siret şi Bistriţa.
Cu mult înainte de formarea statului feudal Moldova, acest sat depăşea ca importanţă pe cele din jur datorită aşezării sale, ce a favorizat dezvoltarea unui comerţ mai activ.
- Aici veneau ţăranii din împrejurimi să-şi vândă prisosul şi să cumpere unele produse necesare traiului. Locuitorii din zona muntoasă şi cei de la şes se întâlneau în această aşezare. Era loc de trecere şi popas pentru negustorii şi cărăuşii ce transportau mărfuri pe drumul transcontinental care mergea paralel cu Siretul.
Prima menţiune documentară internă despre Bacău se găseşte în privilegiul comercial din 1408 acordat de domnitorul Alexandru cel Bun negustorilor din Lvov. În acest document, Bacăul era pomenit ca un centru comercial şi meşteşugăresc, şi ca important punct de vamă pentru tot felul de mărfuri transportate în şi din Moldova. Dezvoltarea continuă a activităţii economice a făcut ca Bacăul să devină sediul unor curţi domneşti.“
- (Arhivele Statului – judeţul Bacău)
- „Până în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, târgul a cunoscut o dezvoltare ascendentă. Însă, în condiţiile statornicirii monopolului economic turcesc, prosperitatea economică a Bacăului rămâne de domeniul trecutului. În secolul al XVII-lea, Bacăul a cunoscut o dezvoltare lentă, specifică aproape tuturor târgurilor moldoveneşti.“
- (Arhivele Statului – judeţul Bacău)
- „Pe la începutul secolului al XVIII-lea, târgul domnesc Bacău era o mică aşezare pe un ostrov pe apa Bistriţei. În acea vreme, aşezarea se afla în calea oştilor otomane şi ruseşti ce se înfruntau pe teritoriul moldovean.“
- (Dimitrie Cantemir – „Descrierea Moldovei”)
începutul paginii
- „Către sfârşitul secolului al XVIII-lea, domnitorii Moldovei şi boierii creau condiţii care înlesneau statornicirea în locurile stăpânite de ei a neguţătorilor şi meseriaşilor străini. Boierii erau interesaţi să-şi populeze satele şi târgurile pustiite de vitregia vremurilor şi să-şi vadă valorificate bogăţiile naturale. Domnitorii stimulau activitatea în târgurile domneşti, care constituiau o importantă sursă de venituri pentru visteria domnească. Hrisovul dat în 1829 de către domnitorul Ioan Sandu Sturza, anume pentru târgul Bacău, atrăgea negustorii şi meşteşugarii de orice neam, să se stabilească la Bacău, să cumpere terenuri şi să ia lemn pentru construcţii din pădurea învecinată.“
- („Oraşe şi târguri din Moldova”)
- „În 1820, producţia şi circulaţia mărfurilor capăta însemnătate tot mai mare la Bacău, dar oraşul era abia înfăptuit şi se reducea la un număr restrâns de case şi locuitori: 22 de case boiereşti şi o populaţie totală de circa 1000 de locuitori.“
- (Costache Radu – „Bacăul de la 1850-1900”)
- „În 1832, Extractul statistic alcătuit pentru Bacău arăta o populaţie de 2903 persoane.“
- (Arhivele Statului – judeţul Iaşi)
- „Bacăul era o aglomerare de case de lemn, mici, acoperite cu muşchi. Existau doar două străzi principale – Şoseaua Domnească şi Uliţa mare – şi trei mahalale, numite boiereşti, negustoreşti şi a calicimii, cu uliţe neprunduite. Eforia, isprăvnicia, poliţia funcţionau în case închiriate. Iluminatul străzilor era primitiv: la mari distanţe câte un par, având în vârf un mic felinar cu o lumânare de seu. Alimentarea cu apă se făcea din fântâni, gunoaiele se împrăştiau pe malul Bistriţei. Aglomerarea caselor înlesnea apariţia incendiilor, cum a fost cel din 1853, care a mistuit sute de case.“
- (Costache Radu – „Bacăul de la 1850-1900”)
- începutul paginii
- Strada Mare – „inima” comercială a vechiului Bacău,
similară legendarei străzi Lipscani din Bucureşti
- „La 1850, întreaga Uliţa Mare , începând din Piaţa veche şi până la biserica Sf. Neculai, era a negustorilor români: Constantin Călin, Neculai Dumitraşc, Mihai Grigoraş, Costache Pavăl, Ion Radovici, Stanciu, Goguleţ, Ioniţă Abageru, Gălăţanu, Iancu Abagiu, Toader Blănaru şi o parte a armenilor pământeni: Iacob Ţîţu, Andrei Zimbatu, Ovanes Cristea, fraţii Acsenti, Magardici Capril. Apoi crâşmari mai insemnaţi: Sohodoleanu, Sandu Bacalu, Mălinici, Mititica. Cei dintâi erau bacali, având unii şi crâşme pe lângă dughenile lor, alţii erau blănari. Armenii aduceau marfă de la Braşov. Unii aveau manufactură, alţii vindeau şi tutun. O singură dugheană avea marfă bună, de lux şi scumpă, a lui Vasile Şandru, căruia i se mai zicea şi Vasile Galantaru.“
- (Costache Radu – „Bacăul de la 1850-1900)
- „În a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea, Bacăul s-a dezvoltat mult. Favorizată de situarea geografică a oraşului şi de împrejurimile bogate în materii prime, viaţa lui economică s-a amplificat. Oraşul s-a extins, au apărut noi străzi şi cartiere, populaţia a crescut numericeşte. Legea din 1864 a adus la conducerea oraşului Primăria, primul primar fiind Gheorghe Negel, din iniţiativa căruia au fost amenajate şi pavate multe străzi şi au început acţiuni de salubrizare a oraşului. S-au construit edificii de utilitate publică: noi şcoli, poşta, spitalul orăşenesc, grădina publică, palatul administrativ, liceul, gara. În 1899, Bacăul a ajuns la o populaţie de 16.378 de locuitori.“
- (I. Kara – „Obştea evreiască a Bacăului”)
- „În 1920-1930, aproape toţi negustorii de pe Strada mare erau evrei; unii făceau comerţ cu mercerie, zarzavaturi, articole ţărăneşti, hamuri, cărămidă, lemn, articole de fierărie, alimente, alţii aveau bodegi, hanuri, galanterii, librării, magazine de încălţăminte.
Au apărut în Bacău numeroase ateliere, manufacturi şi intreprinderi industriale, dar şi în acest domeniu evreii au fost pionieri.“
- (I. Kara – „Obştea evreiască a Bacăului”)
- începutul paginii
- Talentatul ziarist şi scriitor Marius Micu a avut ideea puţin obişnuită de a publica o listă a tuturor caselor care au existat în perioada interbelică în Strada Mare.
El a lăsat astfel un tablou de o deosebită autencititate al ocupaţiilor şi preocupărilor – de ordin material, dar nu numai – pe care le aveau locuitorii din această zonă. Tabloul este semnificativ pentru structura socio-profesională a populaţiei, dar şi pentru psihologia socială a epocii.
Iată, pentru pitorescul lor, doar câteva dintre firmele existente pe Strada Mare: „Ceainăria evreiască”; „Croitoria vieneză”; Frizeria Moritz, ventuze, lipitori; Bodega-restaurant „La consum”; Herman Isac, local select; Moş Grunberg, drojdie; „Voaleta Bacăului”, Milca Marcusohn; Bodega „Sorbona”; „La cântarul drept”; „La întâlnirea călăraşilor”; „La calul bălan”.
Nu mai puţin semnificativă ar fi putut fi o asemenea listă a caselor de pe strada Leca. aici locuiau doar mici negustori, meşteşugari, funcţionari şi muncitori industriali. Era strada sărăcimii. Pe strada Leca izbucneau din când în cccând şi acele incendii pentru care Bacăul a fost imortalizat prin vestitul catren:
- „La Bacău, la Bacău,
Într-o mahala,
S-a-ntâmplat, s-a-ntâmplat
Mare dandana...“
- „În 1929, din iniţiativa industriaşului A. Isvoranu, a fost întemeiat un azil pentru bătrâni. Au fost strânse fonduri din donaţii şi subvenţii – între alţii, de la Comunitate şi de la Primărie. Aşezământul a funcţionat până în 1949, cu întreruperi în anii războiului, când localul a fost rechiziţionat.“
- (Arhivele statului – judeţul Bacău)
- începutul paginii
