Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sf. Apostol Andrei, patronul spiritual al românilor.
Înainte de a fi Apostolul Domnului, Sf. Andrei a fost ucenicul lui Sf. Ioan Botezătorul. A asistat la botezul Mântuitorului devenind primul chemat să primească darurile trimise de Iisus ucenicilor săi. Împreună cu fratele său Simon-Petru, a asistat la minunile săvârşite de Iisus. L-a urmat când acesta le-a adresat îndemnul: “Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni”, propovăduind împreună Evanghelia.
După Pogorârea Sfântului Duh, Sf. Andrei a creştinat Georgia, Armenia, sudul Basarabiei ajungând în Dobrogea de azi, fiind singurul Apostol care a propovăduit Evanghelia geto-daco-romanilor din cetăţile acestui ţinut. Peştera unde a trăit a fost primul lăcaş de cult din ţara noastră.
Din bătrâni se spune că în această zi copiii trebuie să taie crenguţe de măr, să le pună în apă să înflorească., pentru noroc.Tot astăzi, o legătură de usturoi trebuie purtată la brâu până la ora 12 noaptea. Se spune că usturoiul tămăduieşte de boli, alungă primejdiile şi aduce peţitorii în casele tinerelor fete de măritat.






















