Lecţia despre poezie
„Să vedeţi cum îmi imaginez că s-ar putea face o lecţie cu elevii, despre poezie, cu elevii de clasa a zecea, să zicem, când e vârsta cea mai deschisă către poezie şi când foarte mult depinde şi de arta pedagogică a profesorului pentru a face să se îndrăgostească de această zonă minunată care este poezia. Aş rezerva lecţia de poezie ca pe ultima lecţie a anului şcolar. Mai întâi aş preda poeţii cu diferite poezii ale lor, marii prozatori cu diferitele cărţi, aş respecta programa analitică dar aş învia-o puţin prin expresie vie şi la capătul anului şcolar aş spune aşa: Uite mă, copii, zic, să vă spun ce mi s-a întâmplat ieri. Ieri când mergeam pe tren, seara târziu, pe o cursă chefere, am văzut o femeie dormind lângă o cană cu apă. Era atât de frumoasă şi atât de mândră şi atât de sigură de sine acea femeie care dormea lângă o cană cu apă încât brusc mi-a părut rău că nu pot, că nu sunt un compozitor ca să îi spun cântecul care îl stârnea în mine prezenţa ei liniştitoare. Mi-a părut foarte rău că nu sunt pictor ca să desenez aerul frumos care o înconjura pe această femeie care dormea lângă o cană cu apă. Mi-a părut rău că nu sunt atât de bun poet să pot exprima sentimentele de frumuseţe pe care mi le-a stârnit această femeie dormind lângă o cană cu apă, pe un tren, noaptea, pe o cursă chefere…După ce aş termina cu această povestire aş închide catalogul, semn că anul şcolar s-a terminat, le-aş ura elevilor vacanţă plăcută şi aş pleca iute din clasă, ca nu cumva, ei, privindu-mă prea mult pe mine să uite lecţia despre poezie…”
(1982, fragment dintr-un interviu radiofonic cu Nichita Stănescu, realizat de Tudor Vornicu)
