24 Iunie 2008

Optimistul are noroc, pesimistul are ghinion?

articol publicat de: Florin MOISĂ în: Actualitate, Editorial (16:11)

florin-moisathumbnail1.jpg Florin Moisa
Optimistul are noroc, pesimistul are ghinion?
Ne-am obişnuit să vorbim despre noroc ca şi cum el ar fi o fiinţă care ne poate însoţi, sau nu, pe lungul drum al vieţii. Câteodată, mult prea rar, norocul se îndură de noi şi, într-o singură clipă, pur şi simplu ne loveşte în plin, cu o viteză uluitoare. Opusul norocului, ghinionul, are o pondere mult mai mare în vieţile noastre. Şi, chiar dacă nu-i chiar ghinion, el are o faţă mai blândă. Este necaz, supărare, întâmplare nefericită, tristeţe, lacrimi. Când ne merge bine şi ne simţim bucuroşi, uneori de-a dreptul fericiţi, credem că avem noroc. Şi invers, când ne simţim trişti sau întâmplarea nu ne surâde, credem că avem ghinion. Norocul şi ghinionul par reflecţii ale hazardului, capabil să acţioneze misterios şi să schimbe în fâşii de o clipă realitatea.

A avea noroc nu înseamnă, pentru mulţi, a munci, a transpira pentru împlinirea unei idei sau a unei dorinţi, a te perpeli noaptea în aşternut şi a alerga toată ziua ca la un nesfârşit cros pe poteca vieţii. Cine caută norocul cu lumânarea nu face decât să aştepte o întâmplare fericită, un câştig spectaculos. A câştiga crosul fără să participe la alergare. Când nimeni nu te declară – fără luptă – învingător, înseamnă că ai avut ghinion. Hazardul nu ţi-a surâs, norocul te-a ocolit.

Dar o vorbă din bătrâni spune că norocul ţi-l mai faci şi singur. Şi, cam aşa, se întâmplă şi cu ghinionul. Cele două stări opuse nu cer atât acţiune în planul realităţii, cât acţiune în planul trăirii, al sentimentelor. Norocul înseamnă generozitate şi bucurie, speranţă şi încredere în bine. Înseamnă iubire şi libertate sufletească, multă bunătate şi armonie în viaţă. Ghinioniştii sunt mereu nemulţumiţi, neîncrezători, nehotărâţi, deprimaţi. Li se pare că în jurul lor totul este întunecat. Ghinioniştii parcă au nevoie să sufere mereu! Chiar şi lucrurile bune din prezent sânt văzute de ghinionişti ca amăgiri, păcăleli, viitoare dezastre.

A avea noroc nu este chiar aşa de simplu. Norocoşii sunt oameni senini şi buni. Ei nu pătrund în viitor cu buldozerul, nu sunt orgolioşi, nici mândri, nici prea analitici.Norocoşii spun simplu: „Am avut noroc” şi întind cu generozitate mâna să ajute pe cel care a avut mai puţin noroc. La urma urmei, norocul este o parte frumoasă, luminoasă, a sufletului uman. Chiar şi în întâmplările negative, norocosul vede o speranţă, o lecţie de viaţă, un surâs pentru viitor.

Norocul este hazardul izvorât din stările noastre optimiste, iar ghinionul este hazardul izvorât din negurile trăirilor noastre. Ceea ce înseamnă că hazardul este în mâna noastră. Îl putem transforma în noroc sau în ghinion. Totul depinde numai şi numai de noi!

Părerea mea! - Vrutul e liber, cu pututul e problema…

articol publicat de: Florin MOISĂ în: Actualitate, Editorial (16:09)

florin-moisathumbnail1.jpg Florin Moisa
Dorinţele care ne dau târcoale, precum fetele care vor să prindă în mreje băieţi zvelţi şi cu bani, devin o cauză importantă a suferinţelor noastre. Când ai prea multe dorinţe este ca şi cum ai vrea să mergi în acelaşi timp şi la munte, şi la mare, dar şi să nu cheltuieşti nimic. Capacitatea de a selecta dintre dorinţe pe cea mai mare devine şi arta de a-ţi vedea visul cu ochii. Asta înseamnă gândire, dar şi acţiune, luciditate şi răbdare. Nu-i de ajuns să faci o selecţie şi să aştepţi de la cer împlinirea ei.

Noi avem talentul să dăm mai mult cu gura decât cu fapta. Dacă ni s-ar împlini totul în mod paranormal, am fi foarte fericiţi. Şi, pe cât cresc dorinţele, pe atât cresc dezamăgirile şi durerile cauzate de neîmplinirea lor. Nu înţelegem că nu putem fi toţi la fel defrumoşi, de deştepţi, de bogaţi şi fermecători. Natura însăşi ne-a făcut aproape identici, dar complet diferiţi, iar viaţa ne joacă, de multe ori, la cărţi, la zaruri.
Putem să ne dorim multe lucruri, dar să le punem şi dorinţelor o limită, un frâu, ca pentru caii nărăvaşi. Una e să-ţi doreşti o casă, când ai bani de-o garsonieră şi alta-i să visezi un palat, când nu ai bani nici de-o umbrelă. Trebuie să accepţi că unul mai dotat fizic şi mai înstărit decât tine se poate însura cu un manechin, pe când tu trebuie să te mulţumeşti cu o fată oarecare. Este o chestiune de bun simţ faţă de tine însuţi a socoti corect şi limpede până unde să-ţi întinzi plapuma cu dorinţe. A te opri la timp devine, în viaţă, ca pe şosea. Eviţi să te tamponezi mortal cu propriile tale dorinţe, formulate în termeni ireali, dar mai ales cu incapacitatea de a le vedea vreodată împlinite.
De aceea devine fundamental să ne dorim ceea ce şi putem face…
P.S.
Pentru aproape toţi candidaţii care şi-au dorit cu ardoare funcţia de Primar al Bacăului, s-a văzut clar ce probleme au avut cu pututul. Culmea e că, printre cei cu realizări de circa… 1%, au fost şi vreo câţiva cumplit de convinşi că vor reuşi minunea! Despre ce vorbeam?

25 Mai 2008

Momentul deciziei

articol publicat de: Florin MOISĂ în: Editorial (23:41)

Florin Moisa Florin MOISĂ

Momentul deciziei
Votul este, poate, cel mai important moment de decizie în sfera socială. Dacă avem un cuvânt de spus, îl afirmăm, îl strigăm şi-l spunem deschis în momentul votului. Degeaba ne ridicăm apoi împotriva orânduirii, a obiceiurilor politicienilor, a greutăţilor care ne fac viaţa un iad, dacă nu înţelegem că decidem totuşi votând sau nu. Dar, mai ales, făcând aceasta în cunoştinţă de cauză. În aproape toate ocaziile, am arătat că suferim de şubrezime decizională şi nu suntem pregătiţi pentru a ne exprima alegerea în mod limpede. Ne-am tot învârtit după tobe, pampoane şi promisiuni deşarte şi ne-am tot amăgit cu focul de paie al unor schimbări iluzorii, sfârşind prin a face unele dintre cele mai stranii alegeri. Apoi, tot noi, ne-am ridicat împotriva lor şi am zis: „Îl votez pe X, ca să nu iasă Y”.
Dacă oamenii politici reuşesc să ne păcălească este şi pentru că nu suntem vigilenţi în momentele de decizie. Ar trebui să analizăm, să despicăm firul în paişpe şi să citim printre vorbele candidaţilor. Soarta socială nu este o pură urmare a hazardului, ci o stare, un fapt, o experienţă pe care o creăm în momentul votului. Acum se creionează viitorul oraşului, al satului, al comunei şi tot acum decidem prin câte bălţi vom trece în următorii patru ani.
Ne-am obişnuit să spunem că „nu avem pe cine să votăm”şi nu mai mergem la vot. Sau, ne-am obişnuit să votăm prin excludere, prin includere, pe criterii de tip „ăsta-i tare-n gură, bine că ştie să se certe” sau „ăsta fură, dar mai şi face ceva pentru noi”!
Curăţenia, liniştea socială, viaţa sănătoasă şi imaginea de civilizaţie a unui oraş nu vin de la sine, nu pică din cer. Tocmai acum facem alegerea şi pe aceasta trebuie să ne-o asumăm. Că greşim sau nu, că ne amăgesc alţii sau ne autoamăgim, vom vedea după aceea. La vot nu mai putem merge şi peste o lună, nici peste un an, ci doar peste vreo patru. Iar în aceşti patru ani, dacă ceva nu ne place, trebuie să ne aducem aminte că am participat chiar şi neparticipând la actul deciziei. Lipsa unui vot este tot un vot, cum un vot în plus aruncat în urnă poate fi decisiv pentru viitor.

13 Ianuarie 2008

Aglomeraţie la agenţiile loto! Românii vor să câştige!

articol publicat de: Florin MOISĂ în: Actualitate (16:21)

Cine are noroc şi nimereşte cele şase numere poate să câştige un sac de bani, adică aproape 10 milioane de euro.
Au trecut 19 săptămâni de când nimeni nu a reuşit să ghicească cele şase numere norocoase. În joc sunt acum 34 de milioane de lei, din care peste 31 au fost reportate.
Cu gândul la atâţia bani, oamenii au venit să-şi cumpere bilet. Dacă unii au venit cu biletele completate de acasă, alţii au ales numerele pe loc. S-au jucat mii de variante simple ori scheme complexe.
Cel mai mare pot din istoria Loteriei Române, de 10,5 milioane de euro, a fost câştigat anul trecut, de un tânăr din Călăraşi. Ar putea fi detronat de premiul de săptămâna viitoare, dacă nimeni nu va ghici cele şase numere în această seară.

Jandarmul care a salvat un bebeluş abandonat l-a botezat pe micuţ

articol publicat de: Florin MOISĂ în: Actualitate, Social (16:19)

poza-jandarm.jpg
Abandonat într-o pungă de plastic, aruncat în curtea unui bloc, între două maşini, la un pas de moarte prin îngheţ - aşa s-au scurs câteva ore din viaţa unui bebeluş, abandonat de propria mamă la mai puţin o săptămână de la naştere. Era 4 septembrie 2007, se lăsase de mult întunericul, atunci când un echipaj de jandarmi care patrula prin zonă i-a auzit scâncetele.
Jandarmul care l-a găsit pe Ştefan şi i-a salvat viaţa este acum şi părintele lui spiritual. Sâmbătă a avut loc botezul micuţului. Ştefan a devenit creştin ortodox. Plutonierul Ştefan Nicuşor l-a botezat alături de iubita lui, Cleopatra.
Naşii au fost foarte emoţionaţi, iar micuţul Tiberiu Ştefan a fost foarte cuminte. El are acum o mamă, pe Lenuţa Barbu, asistentul maternal care-l îngrijeşte de când a ieşit din spital. Pentru ea, copilul e o
minune şi se gândeşte să-l adopte.
Sursa: Realitatea TV

Problema romilor continuă să genereze atitudini extremiste la Roma

articol publicat de: Florin MOISĂ în: Actualitate (12:37)

Un consilier municipal a fost demis după ce a propus ca elevii romi să meargă la şcoală în autobuze speciale.

Membru al Partidului Comunist, Lucio Conte a cerut înfiinţarea unui sector de transport separat pentru copiii romilor. În mod bizar, el a fost susţinut de câţiva colegi din primărie.
Consilierul şi-a justificat solicitarea spunând că-n autobuzele şcolare există dispute frecvente între copiii italieni şi cei de etnie romă. Propunerea lui Conte a fost criticată vehement de primarul Walter Veltroni şi de colegii din partid, care i-au cerut demisia.

29 Decembrie 2007

Elodia, marca anului 2007

articol publicat de: Florin MOISĂ în: Actualitate (0:44)

Disparitia avocatei din Brasov a incins micile ecrane, i-a indignat sau i-a distrat pe unii, iar pe altii i-a inspirat sa porneasca afaceri. Votul uninominal, devalorizarea leului, scumpirile utilitatilor n-au starnit patima in romani cum a facut-o disparitia unei anonime avocate din Brasov. Vina pentru escaladarea subiectului se imparte intre postul de apartament OTV si setea de barfa ce zace in tot romanul. VIDEO+JOC

Disparitia avocatei de nici 40 de ani, mama, sotie de politist sexy, amanta de SPP-ist si abila navigatoare pe chaturi sentimentale, a adus cote nebanuite de audienta in media, a dat idei de afaceri, a inventat balade si strigaturi pe stadioane si candideaza la un loc fruntas intr-un clasament negru al tarii, in care figurau pana la ea numai infractori.
Cazuri precum „Terente” („armasar” interbelic de la care ne-a ramas un organ conservat in formol la IML), „Ramaru” (ucigas care a semanat teroarea in femeile iesite de la schimbul doi in anii ‘70) sau „Bachus” (pe numele lui adevarat Stefanescu, primul inventator al vinulului din pastile, condamnat la moarte de comunisti) au fost mediatizate la vremea lor, dar n-au beneficiat atunci de mijloacele moderne de propagare in masa asa cum se intampla azi cu Elodia
Cazul unei disparitii suspecte a pus romanii pe jar mai bine de cinci luni. Avocata Elodia Ghinescu, disparuta de acasa pe 30 august, a fost, in a doua jumatate a anului, unul dintre subiectele principale ale unor canale TV sau publicatii. Numele Elodia si Cioaca au intrat in limbajul uzual, au trecut de la stadiul de substantiv propriu la cel de substantiv comun, au crescut in „cuptoarele” mass-media pana la dimensiuni monstruoase si au impins audientele unui post TV poreclit „de apartament” peste cele ale unor canale media considerate „serioase”.
S-a trecut de la indignare la isterie si de la isterie la comedie in mai putin de sase luni cu o viteza uluitoare. Niciun alt eveniment relatat de presa nu pare ca a aprins spiritele anul acesta ca disparitia avocatei Elodia Ghinescu si an-cheta in jurul sotului sau, politistul Cristian Cioaca.

Inevitabil, au aparut si „binefacerile” unei disparitii/presupuse crime: un cofetar „a pus” de-o prajitura cu numele „Elodia”, care a prins la consumatori pana s-o retraga de pe piata, constient ca, in cazul in care Elodia Ghinescu va fi gasita moarta, apetitul unora s-ar putea pierde pe parcurs.
Un alt comerciant a pornit o afacere cu tricouri, cani sau abtibilduri vandute pe internet, iar administratorul unui restaurant din Sinaia isi indeamna clientii sa serveasca un ghiudem (carnat - n.r.) ce poarta numele „Elodia”.

Scenarii pentru o disparitie
Internetul a fost, probabil, alaturi de postul OTV, mediul unde s-a discutat „din belsug” despre Elodia, mai multi utilizatori postand opinii, bancuri sau filme pe aceasta tema. Pro TV a lansat un concurs de scenarii on-line, pe site-ul www.enigmaelodiei.ro, pentru a distra publicul.
In numai o saptamana de concurs, pe site au fost publicate peste 1.000 de scenarii despre disparitia Elodiei. Potrivit Google Analytics, in primele sapte zile ale concursului se inregistrasera aproximativ 20.000 de vizitatori unici.
Scenariile postate au fost dintre cele mai variate, unele idei impingand teoriile si ironia pana la SF: Elodia a fost rapita de Elvis Presley si dusa pe o planeta indepartata - este doar unul dintre exemple. Bloggerii nu au ezitat nici ei sa ironizeze subiectul, mai multe bancuri si scenarii pentru disparitia Elodiei Ghinescu fiind postate zilnic. „Elodia nu a disparut. E doar Invisible pe Messenger”, „Tu esti Elodia? - Nu, Imparate!” sau „In casuta din padure/ Aveau casa 3 pitici/ Vine Cioaca si intreaba: „- E Elodia pe-aici?”„ -sunt cateva dintre bancurile care au inceput sa circule pe internet.

Referendum fara Elodia
Intrat deja in folclor, subiectul a devenit treptat tema de ironie si in mediul politic. In ziua alegerilor europarlamentare si in cea care a urmat, postul OTV a titrat mare, pe banda, „Elodia nu a votat azi/ieri. 70a dintre romani i-au urmat exemplul”.
Politicienii nu s-au sfiit sa faca aluzii in jurul cazului, unul dintre exemple fiind cel al presedintelui organizatiei PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, care i-a sugerat lui Traian Basescu, daca nu doreste sa puna un prim-ministru PSD, sa le propuna pe Elodia sau pe „Ana Cosanzeana” pentru aceasta functie. Iar, intr-o conferinta de presa, Ion Iliescu a fost intrebat de ziaristi daca stie unde se afla avocata disparuta, intrebarea starnind rasete generale.

Elodia si spectacolul
Cazul „Elodia” a trecut, asadar, de-a lungul celor cinci luni de difuzare, din sfera anchetei dezbatute la emisiuni in cea a comertului, a politicului, dar si a sportului sau entertainmentului: la meciul Poli - Steaua, suporterii stelisti au preluat laitmotivul Elodia, scandand „Ole-ole! Ole-ola! Unde e Elodia?” si „Asasin! Cioaca, asasin!”, ca aluzii acuzatoare avand ca tinta brutalitatea politiei.
Iar interpreta de muzica populara Gherghina Stancu a compus o balada pentru avocata disparuta, balada care a fost cantata pe mai multe posturi TV.
In plus, cineva a inventat un joc pe internet pentru prescolari, „Gaseste-o pe Elodia”: jucatorului ii este prezentata o serie de fotografii ascunse si el trebuie sa ghiceasca sub care se gaseste chipul Elodiei Ghinescu. Poti alege ca personajul care te reprezinta sa fie Dan Diaconescu sau Luis Lazarus.

BECALI: “NU VOM ADUCE JUCATORI CU NUME”

articol publicat de: Florin MOISĂ în: Actualitate (0:36)

Patronul echipei Steaua şi-a luat mai în serios ca niciodată rolul de antrenor, devenind şi scouter pentru roş-albaştri. În ultimele câteva zile a urmărit mai multe dvd-uri cu jucători care ar putea ajunge în Ghencea.
“Am văzut câteva dvd-uri, câţiva jucători. Sunt vreo patru jucători care vor veni după 8 ianuarie să se pregătească cu Steaua. Nu sunt jucători de renume, vedete… sunt 3-4 necunoscuţi. Datolo este posibil să mai vină, dar nu e sigur. Trei jucători vor veni sigur. Avem contractele făcute şi după 8 vor începe pregătirile. Si Armenteros are şanse 90% să vină. Habibou este un pariu, poate să fie o lovitură, sau e posibil să nu fie nimic de capul lui. Toţi aştia 4 pe care îi luăm îi împrumutăm pe 6 luni, pe 2-3 sute de mii şi salariile şi dacă vor confirma îi transferăm”, a declarat Becali la sport.ro, infirmând că la Steaua ar putea ajunge foste vedete precum Pandiani, Makaay, Angulo, Tristan sau Kluivert.
Latifundiarul a precizat că Vasilică Cristocea ar putea să meargă în Cipru, sub comanda lui Mihai Stoichiţă, deşi era aproape cedat la Iaşi, la schimb cu Clement Pălimaru: “Cristocea trebuia să fie dat la schimb cu Pălimaru, dar am aflat că e dorit de Stoichiţă în Cipru”
Becali a spus că declaraţiile de dragoste ale lui Rică Neaga, care a spus că vrea să plece doar după ce câştigă titlul cu Steaua, nu-l vor scoate de pe lista neagră: “Neaga ar putea să câştige titlul cu Steaua, dar va câştiga Steaua fără el în teren. Neaga nu a confirmat, iar pe stânga sau pe dreapta unde joacă el ne-am întărit deja cu aceşti doi jucători pe care i-am adus,” a declarat patronul roş-albaştrilor. Nici cei care nu-şi vor găsi echipe în această iarnă nu vor avea viaţă uşoară: “Vor juca pe la echipa a doua, vor fi rezerve sau prin tribune.”
Şeful din Ghencea nu este interesat de dinamovisştii Dănciulescu şi Niculescu, deşi sunt de vânzare, şi nici vreun vasluian nu sună tentant.
Dacă Zapata nu este este de vânzare decât pentru o sumă foarte mare, pentru Goian se anunţă reduceri masive. De la 10 milioane de euro, preţul său a fost scăzut la 8 milioane, dar nici aşa nu există vreo ofertă, după cum a declarat patronul roş-albaştrilor.
www.prosport.ro

Primul om imbolnavit de SMS-uri

articol publicat de: Florin MOISĂ în: Actualitate (0:32)

O studenta in virsta de 20 de ani, originara din Noua Zeelanda, a fost diagnosticata cu primul caz de “texting tenosynovitis”, boala cunoscuta si ca “degetul SMS-uitorului”. Tinara trimite pina la 100 de SMS-uri pe zi deformindu-si astfel degetele. Pasiunea ei de a trimite frecvent mesaje text de pe telefonul mobil i-a inflamat tendoanele degetului mare cit si partea laterala a incheieturii, umplind tesuturile din jur cu lichid. Cazuri asemanatoare au fost semnalate in Singapore la un scolar, dar si la o fetita de 13 ani din Australia. Se pare ca aceasta boala, tenosinovita, este mai comuna decit am crede, avind in vedere popularitatea SMS-urilor. Noua Zeelanda are o populatie de 4,2 milioane de locuitori si un numar de 4,5 milioane de telefoane date in folosinta, astfel ca 28 de milioane de mesaje text sint trimise zilnic. O astfel de boala se poate declansa usor mai ales acum, in perioada sarbatorilor.

Inca un membru al clanului Hasan a fost bagat dupa gratii

articol publicat de: Florin MOISĂ în: Actualitate (0:25)

Gheorghe Petrea, cunoscut in lumea interlopa drept Chisalau, unul dintre recidivistii bacauani cei mai cunoscuti, a fost arestat pentru 29 de zile de catre judecatorii bacauani.
El face parte din clanul Hasan si a fost arestat pentru trafic si sechestrare de persoane, trafic si corupere de minori si vatamare corporala. Chisalau este unul dintre “locotenentii” lui Ovidiu Hasan, arestat si el, alaturi de alte cinci persoane, cu doar cateva zile inainte de Craciun pentru acelasi gen de infractiuni. In ceea ce-l priveste pe Chisalau, acesta a adunat pana acum 80 de ani de condamnare pentru infractiuni dintre cele mai grave: omor, tentativa de omor, viol si perversiuni cu minore, lipsire de libertate. El a iesit din inchisoare anul trecut, dupa ce si-a ispasit o pedeapsa tot in legatura cu traficul de minore. Chisalau a fost condamnat pentru viol, si pervesiuni cu minore in anul 2001, dupa ce-a fost acuzat de mai multe adolescente ca le-a fortat si batut pentru a intretine relatii sexuale cu el. El agata fetele intr-o discoteca din Bacau, acolo unde era body-guard. Modul de operare era unul fara scrupule: dupa ce punea ochii pe vreo fata mai aratoasa vorbea cu prietenii sai sa o acosteze, apoi intervenea si Petrea, in postura de salvator. Chisalau le castiga astfel simpatia tinerelor, carora le-ar fi putut fi tata, intra in vorba cu ele, si incerca sa le convinga sa se culce cu el. Cum de cele mai multe ori a fost refuzat, el isi schimba brusc fata cea buna si le batea, apoi le ducea fie in garsoniera sa din zona garii, fie la domiciliul concubinei din Oncesti, fie in apartamentul unui alt interlop.

pagina urmatoare »