19 Ianuarie 2008

Nu-mi place ianuarie!

articol publicat de: Laurentiu BOTIN în: Editorial (15:19)

p-botin.JPG
Laurentiu Botin
Orasul meu Bacau este cenusiu. Intotdeauna dupa ce albul imaculat al zapezii devine amintire de scris in carti postale, mizeria este stapana. Nu ca ar trebui cineva sa spele strazile cu sampon. Asa-I modelul, dupa bulgareala urmeaza noroiala. De aceea nu-mi place niciodata aceasta perioada. E mizerie, orasul e mai bacovian decat insusi starea poetului atunci cand a gasit ca plumbul este o culoare si o stare.
Ianuarie este luna aceea in care, daca ai noroc, ai zapada. Daca nu, cum se intampla acum, ai mizerie. “Murdaria e buuna!” zice o reclama tampita la nu stiu ce.
Ianuarie e mai cenusie decat insusi cenusiul. Bani, impozite, taxe, totul dupa festinul nerusinat de sfarsit de decembrie.
Ianuarie cu murdaria pretului majorat la gaze, energie electrica, alimente de baza, combustibili. Desi fara zapada, este avalansa de intamplari nefaste. Cenusiul de afara se transforma intr-o mizerie de 400 de lei noi la intretinere pentru un apartament de doua camere din Romania, cenusie si ea.
Un edil zicea odata cand strazile erau acoperite de zapada ca uite, ce frumos si curat e orasul meu.
Zapada se murdareste si ea, oamenii la fel.
Nu-mi place ianuarie, ca-I cenusie si murdara atunci cand nu ninge.
Si te gandesti ca mai vine si februarie….

« pagina precedenta