S-a re-lansat o carte după care-ţi lasă gura apă: Dictatura Gastronomică. E o ediţie îngrijită şi prefaţată de ziarista Simona Lazăr şi cuprinde 1501 de feluri de mîncare povestite de Constantin Bacalbaşa în 1935. Lucrurile s-au mai schimbat de-atunci, dar povestea, nu. “E o carte despre cea mai perfidă dintre dictaturi şi, totuşi, singura care - bine dozată - ne poate induce stări de rafinată plăcere…” - afirmă Simona … mai mult pe varanus
S-a tot vorbit.
Inteligenţi de pe tot mapamondul şi-au dat cu părerea.
Iaca m-am trezit şi eu.
Ce m-a apucat? Să explic. Josef Kappl, basistul legendarei Phoenix, mi-a trimis, de-acolo, de unde e, din Germania, povestea vieţii lui de artist pentru un portret în InfoCREDIDAM. Am citit viaţa lui şi, în cele cîteva minute, mi-am retrăit viaţa mea. Excesivă, candidă, dură, romantică, sensibilă, violentă, CANTOFABULA mea.
Mulţumesc, Joshka!
Începuturi:
După ce luasem examenul de admitere la liceu, părinţii vroiau să-mi răsplătească reuşita cu un acordeon nou mai mare şi mai bun decât cel vechi. Însă exact în acelaşi timp auzisem la Radio Europa Liberă, pe care o ascultam cu toţii, (pe şest bine-nţeles), ceva care m-a fascinat în aşa hal încât am renunţat la acordeon preferînd o chitară. Este vorba de formaţia The Beatles cu piesa “I wanna hold your hand”. Această piesă constituie prima mare cotitură din cariera mea muzicală. Din acel moment mi-a fost clar ce am de făcut. Chitara Turist, cu amplificator de un Watt care se putea agăţa pe umăr, am transformat-o imediat în chitară bas, cu posibilităţile modeste de-atunci, bine-nţeles.
Începuturi la PHOENIX
În 1969, după plecarea lui Mony Bordeianu în SUA, s-au făcut câteva încercări de a ţine trupa Phoenix în viaţă, care s-au dovedit zadarnice. În toamna anului 1970 Phoenixul … mai mult pe varanus
A crescut o generaţie nouă şi nici nu mi-am dat seama.
I-am văzut îmbrăcaţi aiurea, le-am zis manelişti, cocălari, pitzipoance, drogaţi, emoişti, şi i-am lăsat în plata lor. Vai de capul lor, mi-am zis, vai de ţărişoara asta cînd o ajunge pe mîna lor. Mulţi mi-au dat dreptate.
Am uitat că, la vremea mea, am purtat plete, perciuni, evazaţi, fetele minijup, tocuri, unghii lungi şi roşii. Cîntam la chitări prin parcuri şi ne zdruncinam în rockuri şi spuneam poezii. Vai de capul lor, vai de tărişoara asta cînd o ajunge pe mîna lor, spuneau cei care aveau acum treizeci de ani vîrsta pe care-o avem noi acum.
S-a schimbat ceva? În reacţii, nimic. În esenţă, enorm.
Lumea a luat-o razna într-un sens pe care generaţia mea îl condamnă. Lumea a înebunit. Ce-o să ne facem peste zece ani, cînd ameţiţii ăştia care trăiesc numai pentru distracţie, vor pune mîna pe putere? … mai mult pe varanus
Ne este cunoscută pasiunea lui Dimitrie pentru poezie.
Auzind că dl. Iohannis e plecat în străinătate şi aflînd unde anume,lui Dimitrie îi veniră pe neaşteptate în gînd următoarele stihuri:
Iohannis, Iohannis
A plecat pîn-la Paris.
În zadar se chinui Dimitrie (al cărui talent de poet putea fi dovedit cu cele trei diplome de creaţie la Cîntarea României obţinute în anii 70) să mai adauge măcar două versuri ca să-i iasă o strofă.
Nici un cuvînt din puţina lui germană (fraulein, ich liebedich, zusamen, oberlicht, spielen und katze) nu rima cu “belea”.
În această situaţie, să recunoaştem, ambarasantă, Dimitrie mai-mai să se-apuce de înjurat. Dar e postul Crăciunului şi-i păcat. Găsi de cuviinţă că-i mai bine s-o cheme pe doamna Catrina, poate-l poate ajuta. Doamna Catrina tocmai pritocea varza din butoiul albastru din balcon şi era destul de nervoasă, deoarece vărsase moare pe jos şi-i îngheţaseră şi mîinile.
- Uite ce-i - spuse Dimitrie … mai mult pe varanus
Dimitrie făcuse şcoală bună, cu profesori de temut care, deşi mai altoiau elevii, le băgau în cap tot ce le era necesar în viaţă. Era, aşadar, educat în epoca de tristă amintire, cînd problema era să te scremi să devii un om multilateral dezvoltat. Adică, dacă trebuia să fii rotit de pe funcţia de strungar pe funcţia de primar, să fii capabil să te descurci. Cum ar veni, să ai cultură generală. În această perspectivă, care s-a dovedit un simplu vis, Dimitrie, încă de mic, citise de tot ce-i picase în mînă. Ba, mai mult, şterpelise o grămadă de cărţi de la biblioteca orăşenească, cu scopul de a le citi acasă, deoarece dicţionarele şi enciclopediile nu se puteau împrumuta. Avid să cumuleze cît mai multe cunoştinţe din cît mai varii domenii, lui Dimitrie i se stricase şi vederea, de aceea, acum, purta ochelari. Cu toate astea, cu cît citea mai mult, cu atît îşi dădea seama că e mai prost. De aceea, … mai mult pe varanus
DIMITRIE ÎL ACUZĂ PE BĂSESCU DE PLAGIAT!!!
Dimitrie iubea poezia încă din copilărie. Cînd avea cam doisprezece ani şi visa să se facă marinar să colinde mările lumii şi să aducă blugani, cafea şi kentane, Dimitrie compusese o poezie. Era dedicată Zilei Internaţionale a Femeii, 8 Martie. A lucrat la ea cam vreo două săptămîni, căci era greu să-l detronezi pe poetul clasei, pe Traian. Cu această poezie, părinţii lui Dimitrie, muncitori fruntaşi în întrecerea socialistă la fabrica de încălţăminte care acum se transformase într-un mall, s-au mîndrit foarte tare la vremea respectivă şi, ca să fim drepţi, chiar şi acum o recită de Crăciun şi de Paşti, cînd au musafiri. Ca să vadă ei ce băiat extraordinar au, ce om cu suflet ales şi ce talentat era încă de cînd era mic.
Dimitrie, în schimb, luase şi premiul întîi la festivalul „Cîntarea României şi mai avea şi acum tinicheaua galbenă de aluminiu pe care o ţinea în sertarul lui secret, lîngă şuviţa blondă din părul primei iubite, sub clasorul cu timbre străine.
Dar iată capodopera care l-a consacrat şi datorită căreia a simţit că viitorul este luminos, cum zicea Tovarăşul, ca al întregii omeniri, mai ales că, în vacanţa de vară, urma să plece în tabără la Năvodari, în calitate de pionier şi poet fruntaş :
Titlul: MAMA MEA IUBITĂ
Mama mea iubită cu ochi de cleştar,
Care face totul să nu-mi fie amar
Şi mă pregăteşte să fiu marinar,
Mi-a luat o caschetă cu pamblici în dar. … mai mult pe varanus
Dimitrie recunoştea în sine faptul că-i plăcea să aibă ceva de băut în casă. Nu pentru că l-ar fi obligat cineva, sau c-ar fi fost alcoolic. Ferească Dumnezeu. Pur şi simplu, realitatea era asta: un păhărel după o zi de muncă, îi făcea bine. Acum, după scumpirile în lanţ, după deprecierea a naibii de accentuată a leului şi după mărirea accizelor, o sticlă de stalinskaia ajunsese de-a dreptul inaccesibilă pentru Dimitrie care, cum spuneam, nici măcar nu era alcoolic, dar îi plăcea să tragă un păhărel seara, înainte de culcare. Era convins că tăria îl face să viseze şi că visele îi provocau anumite idei de care se folosea el a doua zi.
Într-unul din aceste vise, mai demult, îi apăruse manelistul ăla cu gura strîmbă, Salam, care-i cînta la ureche, în timp ce el, adică Dimtrie, o mîngîia pe domnişoara Clara. Aia cu nasul pe sus. Versurile cîntecului din vis erau … mai mult pe varanus
Are titlul “Eminescu, Veronica, Creanga” si este primul film documentar despre Eminescu. A fost realizat de Octav Minar in 1914. Filmul a fost descoperit la Arhiva Naţională de Filme de către Ion Rogojanu şi Dan Toma Dulciu. Existenta si importanta nationala a acestui document a fost semnalata in presa (”Saptamana Financiara” si revista “Vreau bilet”) de jurnalistul Miron Manega.
Primul film documentar despre Eminescu (1)
Primul film documentar despre Eminescu (2)
Primul film documentar despre Eminescu (3)
