Oraşul meu Bacău - Ştiri
noutăţi despre Bacău

Legea prevede că utilizarea înregistrărilor muzicale în spaţiile publice este permisă doar cu autorizaţia-licenţă eliberată de CREDIDAM, UCMR şi UPFR. Cei care administrează restaurante, baruri, discoteci, hoteluri sau pensiuni, practic orice activitate în care, pentru a atrage clienţii şi a le oferi o ambianţă plăcută, se foloseşte muzică, sunt obligaţi să deţină aceste autorizaţii, contra unor sume nesemnificative . În caz contrar, ei se expun pedepselor penale prevăzute de lege - care pot ajunge la amenzi usturătoare de sute de milioane de lei - deoarece fapta este considerată infracţiune penală la Legea 8/1996 a Drepturilor de autor.
Dacă în localul dumneavoastră cîntă muzica, dacă aţi instalat un televizor pentru clienţi, grăbiţi-vă să intraţi în legalitate!

Despre CREDIDAM
Constituit în 1996 ca asociaţie non-profit, CREDIDAM reprezintã interesele artiştilor interpreţi români şi strãini. Obiectul activitãţii CREDIDAM este colectarea şi repartizarea banilor cuveniţi acestora, proveniţi din difuzarea înregistrărilor audio şi video în spaţiile în care are acces publicul, în restaurante, hoteluri, magazine, farmacii, discoteci, săli de aşteptare, mijloace de transport public, etc., sau de către posturile de radio, TV şi cablu.
Organizaţia numără în prezent peste 6.500 de membri: actori, balerini, muzicieni din toate genurile (pop, folk, rock, muzică populară sau muzică clasică).
Dintre personalităţile artei interpretative, membre ale CREDIDAM, menţionăm pe: Marcel Iureş, Monica Anghel, Radu Beligan, Ion Besoiu, Dan Bittman, Claudiu Bleonţ, Elena Cârstea, Mihai Cernea, Maria Ciobanu, Mirabela Dauer, Mircea Diaconu, Ion Dichiseanu, Gheorghe Dinică, Nicolae Herlea, Marcel Iureş, Dorina Lazăr, Carol Litvin, Horaţiu Mălăele, Elena Merişoreanu, Angela Moldovan, David Ohanesian, Florin Piersic, Paul Popescu, Ştefan Radoff, Benone Sinulescu, Angela Similea, Aneta Stan, Sofia Vicoveanca, Iulian Vrabete, şi lista poate continua.
CREDIDAM este unic colector desemnat de guvern pentru România al drepturilor artiştilor interpreţi. Informaţii suplimentare se pot obţine telefonînd la 0723559356 - 021 3079200 – 0722337100 sau accesînd www.credidam.ro.

„Nu vreau să mă schimb pentru că nu ştiu să mă schimb. Sunt deja foarte obişnuit cu mine însumi” (Paulo Coelho – Alchimistul)

Politica este o provocare la fel de mare cum erau odinioară provocările serioase la duel. Sigur, ea nu pune în pericol viaţa atât de evident precum o sabie ascuţită sau un pistol, dar acţionează în mod subtil asupra personalităţii, comportamentului, atitudinii. Şi aceasta merge până acolo unde se creează ceea ce se poate numi „schimbarea la faţă” a omului politic.
În sensul ei religios, „schimbarea la faţă” adaugă strălucire, pe când aici pe drumul carnal şi sinusoidal al omului, strălucirea riscă să ascundă întunecimi neaşteptate, ansurde, perverse şi ispititoare. Politicienii dovedesc aceasta cu vârf şi îndesat. Copii de cartier, care se bâlbâiau la ora de istorie sau tineri înlăcrimaţi pentru o iubită pierdută, ajung astăzi să joace marele lor rol. O ruletă rusească, pasibilă a lăsa în urmă victime şi câştigători. Forţa de a juca pentru soarta altora – extrem de evidentă în lumea politică – înseamnă putere. Iar puterea înţeleasă în sensul ei negativ devine vulnerabilitate, orgoliu, mândrie, incapacitate de a juca cinstit şi, mai ales, responsabil.

Politicienii noştri par a suferi de sindromul „schimbării la faţă”, în sensul incapacităţii de a înţelege puterea ca modestie, dorinţă de a lupta pentru o idee sau putere ca iubire pentru „aproape”.

Nici scopul uman, nici cel religios nu mai încap în mâinile preocupate să-şi trăiască ascensiunea socială ca la carte.

Politicienii prind a avea manii curioase, gen brăţări kilometrice şi super aurite, trântite pe mâini, costumaţii Versace, care te fac să te gândeşti cât de important este ceea ce faci pentru ţară. Vila şi decontul, maşina cu „aere condiţionate” şi excursiile politice la celălalt capăt de lume, toate fac din politician un om strălucitor, prins în plasa puterii care îl controlează chiar prin ceea ce puterea a creat. Datul în stambă este meserie politică de bază. Nasuri fine de politicieni ajung atât de sus, încât nu mai suportă mirosul de transpiraţie al poporului, nici gustul de mititei, complet opus celui de icre negre.

Perversiunea politicianului se ascute în vremea campaniei electorale, când i se suflă la ureche adevărul despre sărăcie, corupţie, nedreptăţi şi abuzuri. Un discurs strălucitor în faţa mulţimilor este suficient să mai amăgească o dată vigilenţa acestora.

Planuri şi programe, înzorzonate cu acele cuvinte cheie, bine ticluite de specialişti în manipulare, apar reale şi capabile să obţină voturi. Voturile vin, iar politicienii se schimbă la faţă. Un fel de uitare patologică se instalează imediat asupra neuronilor de politician, aşa încât toate promisiunile rămân doar în memoria celor care au votat pentru ele.

Politicianul îşi înfoiază pieptul de mândrie şi siguranţă, burta îi devine proeminentă, n-are niciodată timp pentru mărunţişuri, critica i se pare calomnie, când i se pune o întrebare incomodă răspunde evaziv şi contraatacă printr-o altă întrebare: „Care-i problema?”

A lăuda un politician devine comparabil cu urcarea aproape imposibilă pe un masiv muntos în lipsa telefericului. Fiindcă meritele lui sunt atât de înalte, încât doar cântecele de pe vremea subit – Împăratului şi poeziile de dragoste l-ar ajuta să înţeleagă mesajul pozitiv.

Politicienii devin brusc aroganţi, stresaţi, ironici, mereu grăbiţi, prea grăbiţi pentru a privi de pe masivul lor muntos omul obişnuit. Schimbarea la faţă constă în dreptul politicianului de a ridica un nas de rang înalt. Un nas regal, papal, incapabil să mai înţeleagă pentru ce mirosuri a ajuns în vârful piramidei sociale.

Impresia generală este că politicienii lucrează doar pentru ei înşişi. Fiindcă ţara politicienilor este una aflată mereu în tranziţie, mereu aplecată de spate şi cu genunchii zdreliţi de atâtea plecăciuni perverse.

Chiar dacă politicienii vor crede că au rămas aceiaşi tineri cinstiţi şi frumoşi, nemeritaţi de un popor nerecunoscător, rezultatele (ne)muncii lor contrazic acestea.

Întâmplarea de a trăi în România a devenit o luptă imposibilă pe un teren alunecos. Vulnerabilitatea vieţii arată vulnerabilitatea puterii. Vraiştea românească nu s-a născut din neant, iar chipul desfigurat al ţării rămâne, totuşi, oglinda politicianului. Dar este corect să te uiţi la tine şi să vezi pe altcineva?